Category Actualitate

O gaură neagră atipică a fost descoperită în Calea Lactee

O gaură neagră atipică a fost descoperită în Calea Lactee
Telescopul spaţial Gaia, conceput de cercetătorii europeni pentru a cartografia Calea Lactee, a descoperit o gaură neagră cu o masă record – de 33 de ori mai mare decât cea a Soarelui -, care reprezintă ceva nemaivăzut până acum în galaxia noastră, potrivit unui studiu publicat marţi, informează AFP. Acel obiect cosmic, denumit Gaia BH3

Încă se moare de COVID

Încă se moare de COVID
Cinci persoane dintre care două vaccinate antiCovid au murit în ultima săptămână din cauza SARS-CoV-2, anunță Ministerul Sănătăţii. Instituția mai precizează și că 47 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil. Dintre acestea, la ATI sunt internaţi nouă pacienţi cu SARS-CoV-2. Din totalul pacienţilor internaţi, opt sunt minori, fiind trataţi în

Am spart bariera celor 5 milioane

Am spart bariera celor 5 milioane
Foto: G4mdedia Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) este probabil cel mai bun sistem de management al deşeurilor din România, iar în prezent a fost spartă bariera de 5 milioane de PET-uri colectate în fiecare zi în România, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Mircea Fechet. Acesta a fost prezent la o acţiune de curăţenie organizată în Parcul Operei

I se clatină candidatura lui Cîrstoiu

I se clatină candidatura lui Cîrstoiu
Nu iese fum fără foc, spune un proverb românesc. Și din nou pare că se adeverește. Zvonurile care circulau ieri și care spuneau că medicul Cătălin Cîrstoiu nu va mai fi candidatul PNL PSD la Primăria capitalei par din ce în ce mai reale.   Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marți, la Parlament, că

Eșecul cu Sepsi, planificat pentru demiterea lui Bergodi?

Eșecul cu Sepsi, planificat pentru demiterea lui Bergodi?
 Rapid a pierdut toate meciurile din play-off după ce în ultima etapă a sezonului regulat călcase în picioare pe FCSB cu 4-0 și dădea semne că are potențial să prindă din urmă trupa lui Gigi Becali. Doar că, în play-off,  FCSB a mers ca un ceas elvețian și profitând de continuele sincope ale celor trei

Șefii se întorc la PRO TV

Șefii se întorc la PRO TV
In timp ce se luptă în justiție cu Antena 1, post de la care au plecat în toamnă, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu s-au mutat la PRO TV. Postul de televiziune a anunțat  jurații sezonului 9 MasterChef România: Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu. Aceștia au inspirat milioane de români prin gastronomie

MApN. Ne mai vin trei avioane de luptă olandeze

MApN. Ne mai vin trei avioane de luptă olandeze
Încă trei aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Regale Olandeze sosesc la Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea. Vor fi puse la dispoziția Centrului european de instruire F-16, în cadrul programelor de instruire a piloților pentru operarea acestui tip de aeronave de luptă, a informat, marţi, MApN. Ministrul Apărării Naţionale

(VIDEO) Căţeaua lui Ceauşescu, vedetă pe Facebook

(VIDEO) Căţeaua lui Ceauşescu, vedetă pe Facebook
Comedie pe Facebook. Protestatarul Marian Ceauşescu a prezentat cățeaua despre care spune că l-a muşcat pe Dumitru Dragomir.  Clipul video a fost publicat după ce fostul şef al LPF l-a porcăit zilele trecute la TV pe protestatar. Ceauşescu a însoţit imaginile cu un mesaj – Cățeaua Stela! Este acuzată de BORFASUL Dumitru Dragomir, Jigodia comunistă

Americanii vin la JO de la Paris cu toate starurile din NBA

Americanii vin la JO de la Paris cu toate starurile din NBA
 Fanii americani care au în baschet, hochei, baseball și fotbal american icoanele la care se închină, nu concep ca la JO de la Paris din această vară să nu vadă medalia de aur câștigată de echipa lor de baschet masculin. Pentru aceasta, a fost mobilizată toată artileria grea din NBA respectiv starurile plătite cu sute

Un tramvai numit Nicu Alifantis, la Brăila

Un tramvai numit Nicu Alifantis, la Brăila
Primarul Brăilei Marian Dragomir  a anuntat că unul dintre cele opt tramvaie noi care vor ajunge la Brăila produse la Astra Vagoane Arad va purta numele artistului brăilean Nicu Alifantis. „PRIMA VESTE BUNĂ CU TRAMVAIE NOI: – încă 8 tramvaie noi – tot cu fonduri europene – produse tot în România la Astra Arad –